Un cutremur cu magnitudinea 7,2 a avut loc vineri, în sud-vestul Mexicului, la ora locală 17.39, fiind urmat de 150 de replici. Președintele statului a declarat stare de urgență, în urma seismului care a durat 1 minut și care este al treilea cel mai puternic care a lovit țara în ultimele șase luni.
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a zguduit sâmbătă după-amiază provincia mexicană Oaxaca, pornind sirenele de avertizare la patru zile după seismul devastator din metropola Ciudad de Mexico. De asemenea, șeful executivului din capitala mexicană a cerut reactivarea protocoalelor de urgență în urma seismului din apropiere de Ixtepec, o localitate situată în partea sudică a statului Oaxaca și la peste 500 de kilometri de Ciudad de Mexico, relatează Reuters.